Posts Tagged ‘moldoveni’

A fost o perioadă când eram foarte interesat de unionişti, de altfel, o mişcare de proporţii în Ţara Moldovenească. Urmăream ştirile unde apăreau steagurile tricolore şi unde se striga fraza arhicunoscută (iar pentru unii enervantă): Basarabia e România! Citeam editoriale ce reflectau părerea lor, iar o dată am avut ocazia să îi cunosc faţă-n faţă.

Toate-s bune şi frumoase, dar aş vrea să vă spun că nu am viziuni unioniste şi voi explica de ce în materialul ce urmează. Cu toate acestea nu sunt împotriva unei eventuali „uniri” pentru că o consider ceva firesc.

De ce, totuşi, nu vreau să devin unionist? Motivul e simplu, pentru că acest cuvânt nu ştie şi nu cunoaşte ceea ce se vrea prin el, cum arată ţinta celor care-l îmbrăţişează şi modul cum va avea loc realizarea scopului râvnit.

Eu vreau să întreb pe fiecare membru al mişcării de ce vrea această unire? Nu mi-ar plăcea să aud de adevărul istoric, el oricum adevăr rămâne, vreau să ştiu dacă într-adevăr ficare dintre ei luptă doar pentru acest „adevăr”. Unioniştii par ar fi oameni tăcuţi, disperaţi şi… şomeri, cel puţin am auzit că unul spunea că speră prin unire să obţină un loc de muncă, nu a avut noroc, a fost respins de numărate rânduri de către potenţialii angajatori. Ok, dar ce legătură au toate acestea cu unionismul?

Intenţionez să deschid nişte paranteze şi să încerc să explic de ce unii moldoveni luptă pentru Rusia, iar alţiii pentru România. Oare doar din cauza faptului că vorbesc diferite limbi? Nu. Spuneam odată că în Germania şi în Italia se vorbesc o sumedenie de limbi, pentru că diferenţa dialectelor este extrem de mare. Un profesor universitar îmi spunea: dacă urci în tren aflându-te în una dintre aceste ţări şi mergi de la un capăt al hotarului la celălalt nu ai să crezi că ai călătorit doar într-un stat. Cu toate acestea ei se înţeleg bine-mersi şi au un scop comun pentru viitor. Atunci de ce nu ne înţelegem, oare politica comunistă şi-a atins scopul? Nu prea cred.

Vă aduc aici un pasaj scris de Paul Goma în opera sa autobigrafică „Din Calidror” care ar putea să ne întredeschidă un pic cortina despre o latură a problemei

„[…]cu administraţia românească nu se înţelegea, era şi el [ţăranul] un dezamăgit de Patria Mamă, zicea că România Mare, în loc să ne trimită luminaţi, luminatori, ne-a trimis întunecaţii, proştii, necinstiţii de la ei, din Regat, în loc de exemple de civilizaţie românească, să ne zmulgă din rusim şi din analfabetism, ne trimisese „ostrovari” –  zicea: «Na, c-amu şi România-i ţară mare, cu colonii! Are şi ea Sibiria ei, ca cum ar veni: Moldova noastră… Aici ni-i trimete pi toţ’ tâlharii, pi toţ’ trântori, prinşii cu fapte răle acolo, la ei, în Regat. Uită-te la ei, domţător’, numai la ce vedem noi, în sate; cine-s preceptorii? Cine jandarmii? Cine slujbaşii mai măricei, cu lefuri mari, de trimăşi în colonii? Neghină, pleava, drojdia, scursura de la ei din Regat! Care cum face o poznă la ei, pentru care ar trebui să înfundepuşcăria – paşol na Rumânskii Sibir! În loc să-i vâre la ocnă, la ei, de răi, ni-i trimete nouă, de buni oameni buni! Da’ ci-i pământu nostru al Moldovei, domţător’: groapă di gunoi? Umblătoare? Da uită-te la ei cum ne vin când ne vin; disculţăi, dezbrăcăţăi, cu toată averea într-o coşâlcă – paporniţă îi spun ei… Într-o lună de zile se îmbracă – ghini fac; se-ncalţă –  ghini le prinde: s’ nu între-n aşternut cu băligele călcate, tot umblând să ne afle cum să ne mai amăgească… În trii luni, uite-l gras ca on popă; în nouă uite-l însurat şi ginere a’ lui cutare, cu stare.”  

Dac-aş auzi de la tatăl meu ceea ce e redat în pasajul de sus, nu mi-aş fi ars de nicio unire. Sigur că comuniştii nu au fost nici pe departe îngeri, însă omul de rând era pus în situaţia de a alege între două rele, iar factorul decisiv a fost măsura în care a suferit de la un regim sau altul, într-un final, alegea pe cel cu care o ducea mai bine. Sigur că unioniştii nu vor să asculte de aşa-zişii rusofili, pentru că-i consideră nişte trădători şi prin asta greşesc de două ori din cauză că: se distanţează de a-i înţelege şi-i provoacă la reacţii negative.

Bun, oamenii se mai schimbă, ziceţi voi, acum România e alta. Serios? Problema e că românilor nu le pasă de basarabeni nici în prezent. Comparaţi câţi au fost la Marşul Unionist ce a avut loc anul trecut (2012) în Republica Moldova şi la cel din România, desfăşurat cu puţin timp după. Veţi vedea că diferenţa participanţilor este de câteva ori mai mare şi nu în favoarea celor din stânga Prutului, dacă mai luăm în calcul că procesiunea era alcătuită dintr-o parte semnificativă de moldoveni şi că România are o populaţie ce nu se compară nici pe departe după număr cu a noastră, ne putem da bine seama ce unire se produce. Nepăsare vine de la faptul că românii s-au săturat să plătească pentru campaniile care le duce guvernul în favoarea moldovenilor, ţara lor şi aşa e săracă, iar când văd că impozitele plătite nu le asigură bunăstarea, se distanţează şi mai mult de ideea pro-basarabeană. Şi aici Republica Moldova nu are replică, nu poţi să invinuieşti pe careva, ştiind că eşti un fel de parazit care nu contribui, ci doar iei economii din familiile altora. Şi, de fapt, ce am putea să le oferim? Industrie grea nu avem (bun, Transnistria are, dar nu pentru noi), resurse nu avem, iar sărăcie au şi ei la fel ca şi pământuri bune, în concluzie, oferta nu pare a fi atractivă, oricât de bună ar fi reclama.

Este o adevărată minune că mişcarea mai rezistă/există, cred că unioniştii sunt pur şi simplu naivi, iar unii dintre ei îmi creează multe semne de întrebare. Doamna Pavlicenco (apropo, un nume „foarte” românesc) este o doamnă destul de isterică şi incapabilă să conduceă o organizaţie de orice gen, pentru că îi lipseşte cumpătul, în plus are un puternic accent extremist şi naţionalist, îmi este frică de acest tip de persoane, din cauză că ei transform puterea în idelogie şi nu se gândesc la binele oamenilor, punând ideea înainte de valoarea umană. Dacă nu mă credeţi, citiţi câteva interviuri, ce au fost realizate cu dumneaei. Fruntaşa în cauză strânge, totuşi, sub steagurile ei o mulţime de oameni care au încredere în ea, de unde vine această încredere rămâne un mister.

Într-o organizaţie unde politica promovată este atât de nesănătoasă şi iraţională este greu să fii fidel principiilor tale şi să te gândeşti la binele celor două popoare. Totuşi, speranţa există atâta timp cât cineva are un plan mai reuşit, dacă cei de la acţiunea 2012, cărora nu le lipseşte o anumită doză de radicalism romantic, vor continua să utilizeze în loc de strigăte şi invinuiri cultura, vor încerca să aducă o parte a Basarabiei în scolile româneşti, să facă anumite activităţi de informare ş.a.m.d. cuvântul „unionist” va pierde conotaţia negativă pe buzele opoziţiei şi va fi rostit cu respect.

Mergi pe stradă şi la un moment dat îţi pare că e o zi la fel de monotonă ca şi celelalte din viaţa absolut inutilă… dar nu e aşa. Auzi voci, care aparent vorbesc româneşte, însă unele crâmpeie din vorbă nu pot fi percepute de urechea unui român – stai liniştit, înseamnă că ai noroc să dai de moldoveni. Da, moldoveni din Republica Moldova, acei mari gospodari şi muncitori. Devii curios ce înseamnă a doua partea pe care nu o poţi înţelege? Răspunsul nu e tocmai banal, dar nu e nici interesant. Persoanele pe care le-aţi întâlnit în calea dumneavoastră înjură ruseşte. Lucrul mirific este faptul că ăsta e un remix în proporţie de 50 la 50 dintre informaţie inteligibilă şi înjurături. Psiholologii spun că a înjura e un lucru benefic, cred că moldovenii sunt foarte stresaţi dacă bagă în fluxul vorbelor rostite o cantitate de cuvinte atât de mare care au menirea de a le descărca o starea tensionantă. Acum imaginaţi-vă că toate documentele sunt diluate în mod similar cu înjurături de provenienţă străină. Astfel am împuşcat doi iepuri printr-un foc: am atins o descărcare desăvârşită prin înjurare şi triumful moldovenilor, limbajul pe care ei îl numesc limbă în sfârşit a fost adoptat şi ei nu fac construcţii care nu există în natură şi care puteau fi întâlnite doar în Moldova, iar Europa deja planifica să întreprindă măsuri de conservare a „limbajului” existent doar aici. Normal că era mai uşor de legalizat o asemenea pocire decât să lupţi cu ea, aşa că haideţi să spunem cu toţii „bazar” în loc de piaţă şi să mâncăm liniştiţi hreanul în timp ce Academia Română tot caută să inducă în eroare clasa muncitoare a moldovenilor. De, cică să ne înveţe românii ce ar trebui să facem! Moldovenii sunt săraci şi în materia înjurăturilor, având nevoie să solicite împrumuturi din altă limbă, datoria lor creşte, iar persoanele sunt tot mai nemulţumite, pentru că nu au obţinut efectul dorit – îl loc de eliberarea şi descătuşare psihologică ele incasează câţiva pumni peste moacă. Fiind neputincioşi să răspundă lezării onoarei şi demnităţii încep să înjure statul şi poliţia pe toţi dracii cu o înverşunare diabolică, iar apoi se miră de ce copiii vorbesc urât, nu fac nimic pentru ţară şi nu respectă legile. „Pe vremuri nu era astfel, era mai bine”.