Posts Tagged ‘peasedesk’

Mergi pe stradă şi la un moment dat îţi pare că e o zi la fel de monotonă ca şi celelalte din viaţa absolut inutilă… dar nu e aşa. Auzi voci, care aparent vorbesc româneşte, însă unele crâmpeie din vorbă nu pot fi percepute de urechea unui român – stai liniştit, înseamnă că ai noroc să dai de moldoveni. Da, moldoveni din Republica Moldova, acei mari gospodari şi muncitori. Devii curios ce înseamnă a doua partea pe care nu o poţi înţelege? Răspunsul nu e tocmai banal, dar nu e nici interesant. Persoanele pe care le-aţi întâlnit în calea dumneavoastră înjură ruseşte. Lucrul mirific este faptul că ăsta e un remix în proporţie de 50 la 50 dintre informaţie inteligibilă şi înjurături. Psiholologii spun că a înjura e un lucru benefic, cred că moldovenii sunt foarte stresaţi dacă bagă în fluxul vorbelor rostite o cantitate de cuvinte atât de mare care au menirea de a le descărca o starea tensionantă. Acum imaginaţi-vă că toate documentele sunt diluate în mod similar cu înjurături de provenienţă străină. Astfel am împuşcat doi iepuri printr-un foc: am atins o descărcare desăvârşită prin înjurare şi triumful moldovenilor, limbajul pe care ei îl numesc limbă în sfârşit a fost adoptat şi ei nu fac construcţii care nu există în natură şi care puteau fi întâlnite doar în Moldova, iar Europa deja planifica să întreprindă măsuri de conservare a „limbajului” existent doar aici. Normal că era mai uşor de legalizat o asemenea pocire decât să lupţi cu ea, aşa că haideţi să spunem cu toţii „bazar” în loc de piaţă şi să mâncăm liniştiţi hreanul în timp ce Academia Română tot caută să inducă în eroare clasa muncitoare a moldovenilor. De, cică să ne înveţe românii ce ar trebui să facem! Moldovenii sunt săraci şi în materia înjurăturilor, având nevoie să solicite împrumuturi din altă limbă, datoria lor creşte, iar persoanele sunt tot mai nemulţumite, pentru că nu au obţinut efectul dorit – îl loc de eliberarea şi descătuşare psihologică ele incasează câţiva pumni peste moacă. Fiind neputincioşi să răspundă lezării onoarei şi demnităţii încep să înjure statul şi poliţia pe toţi dracii cu o înverşunare diabolică, iar apoi se miră de ce copiii vorbesc urât, nu fac nimic pentru ţară şi nu respectă legile. „Pe vremuri nu era astfel, era mai bine”.

Anunțuri