Posts Tagged ‘sat’

Dacă oamenii sunt hedonişti…

Posted: 28 Noiembrie 2012 in Uncategorized
Etichete:, , ,

Nu-mi place cuvâtul hedonist. De ce o persoană ar trebui să se gândească la cum să-şi diminueze suferinţele şi să primească mai multă plăcere? Noi afirmăm că suntem raţionali, dar ce ne deosebeşte de animale? Să nu-mi spuneţi că sufletul, unii nici nu-l au. Este ca şi cum un om ar fi comparat cu un calculator la care se înscrie un sistem de operare, adică faci tot ce-ţi este programat dinainte. O brânză. Poate nu era cea mai reuşită comparaţie, puteţi formula una care vă este mai aproape de fire, eu, totuşi, cred că fiecare are o posibilitate de a-şi dobândi sufletul şi să nu moară ca o dihanie fără a lăsa ceva în urma lui. Pot trăi pe lumea asta şi să urăsc tot ce mişcă, să fac rău altuia care se află în preajmă şi la un moment dat realizez că nu m-am îndepărtat mult de fraţii mei care aleargă bucuroşi după banane şi-şi frământă cefele în căutarea puricilor.

În privința unor intelectuali de la sat care îşi alintă tovarăşii spunându-le „boule” sau vin cu o sticlă de vodkă la şcoală să demonstreze că au un creier excepţional care nu se îmbată de la asemenea apă de la robinet, noi, oamenii simpli nu putem să înţelegem de ce ei spun ”chiorule”, ”calicule”, ”cretinule” persoanelor cu dizabilităţi, cred că avem multe de învăţat de la ei, ca de la o forţă transcendentală.

Mai sunt şi alţii mai peiculoşi decât intelectualii de la sat, fac referire la persoanele cărora nu le pasă de personajele cu care se intersectează, care îşi dau aer de mari savanţi care stau pe burtă citind o carte. Revenim la calculatoarele noastre, dacă băgăm acolo mai multă informaţie ei nu vor fi într-o măsură mai mare oameni, şi nu e vorba de emoţii (care sunt un rezultat extrem de complex al creierului uman, demn de ignorat de astfel de savanţi) ci de o simplă judecată raţională, fiind calculator sau un organism monocelular nu poţi compătimi sau ajuta pe cineva sau să faci un sacrificiu pentru binele altuia. Nu! Asta e şi o chestie nedemnă de oameni serioşi care se lipesc cu diplome de la tot felul de competiţii de mare performanţă, unde îi învaţă că trebuie să anihilezi şi să sugrumi pe adversar ca pe un cocoloş de hârtie, să-l priveşti cu ură, despre cei care pot să te împiedice nici nu mai zic, aceia trebuie striviţi fără ezitare. Pe lângă asta îmi plac astfel de persoane care după ce le abordezi îşi aruncă numărul de telefon, şterg contul de pe facebook, te introduc în ignore list şi fac alte artificii să trăiască comod pe contul nervilor celui care încearcă să-şi justifice comportamentul. „ Dumneata nu mă laşi îmi pace! O să-mi provoci suferinţă!” Pot să înşir şi alte expresii mirobolante despre care încă nu ai realizat că eşti în stare să le faci şi pe care ei le invoacă. Aş putea face şi un articol de ziar cu titluri: ŞOCANT. Nu mă laşi în pace! INCREDIBIL. O să-mi provoci suferinţa.
Pe voi încă nu vă amuză? Un ditamai banc, doar că e lipsit de umor. Să nu se supere savanţii cu calităţile enumerate mai sus, pentru că ei şi-au ales calea nefiind siliţi de alţii. Nu e greu de spus „scuză-mă, am greşit” sau să faci cu adevărat un lucru care te va face superior în ochii altora. E mai greu să trăieşti cu conştiinţa încărcată şi cu gândul că printr-un simplu cuvânt ai fi putut repara o groază de probleme şi să faci ca cineva să înţeleagă.

Nu se opresc aici trebuie să meargă mai departe ca buldozerul, te stigmatizează înainte să faci vreo gafă propriu-zisă, imaginaţi-vă un penitenciar unde sunt închise persoanele care sunt acuzate de… crima pe care ar putea-o comite în viitor. Mă duce gândul spre justiţia moldovenească care fabrică astfel de procese în fiecare zi. Un judecător moldav îşi câştigă bani grei şi stă la călduţ, şi pentru asta nu e nevoie să se chinuie, gândindu-se cine e vinovat sau nu. Voi vreţi să trăiţi în aşa stat ? Eu cu siguranţă nu vreu şi nici măcar nu vreu să trăiesc cu persoanele care procedează ca aceşti judecători, chiar dacă se află pe celălalt capăt al lumii. Cineva o să spună că sunt obsedat, eu o să ripostez zicând că nu sunt indiferent, mă enervează că toţi tac şi se tem să spună realitatea pentru că somnul raţiunii şi indiferenţa nasc monştrii.

Dar există în lume un paradox: cei care însuşesc educaţia cel mai bine nu au o mare nevoie de ea. Eu aş putea adăuga că această lege e universală, iar cei care sunt de acord cu ceea ce am scris nu au nevoie de aceste judecăţi, ceilalţi… hm, cu ei aş putea duce o discuţie care va dura o infinitate şi nu va avea nicio iotă de sens pentru ei, aşa că mă opresc aici ca să nu răpesc timpul ambelor părţi.

P.S. Dragă Irene (aka siriss), dacă te-ai regăsit prin aceste rânduri, atunci îmi cer iertare. Eu mi-am exprimat părerea direct fără s-o ascund în poezioare, trebuie să spunem lucrurilor pe nume, e o părere care este tocmai divergentă cu a ta, pentru tine e doar o opinie, trăteaz-o ca atare. Mulţumesc!

Anunțuri